Reguli în e-commerce privind declararea mărfurilor și plata TVA
Reguli în e-commerce privind declararea mărfurilor și plata TVA
Începând cu 1 iulie 2021 au fost implementate două schimbări semnificative în ceea ce privesc normele de impozitare a Taxei pe Valoarea Adăugată în cadrul Uniunii Europene. Astfel, dacă ai o firmă a cărei activitate presupune importul de bunuri din afara UE, atunci trebuie să știi cum va fi afectată afacerea ta:
- vei plăti TVA indiferent de valoare (a fost eliminat tva de minimis)
- bunurile expediate către/importate dintr-o țară din afara UE vor fi supuse procesării vamale
- ai nevoie neapărat de un numar EORI pentru a putea derula operațiuni de import-export.
Eliminarea pragului de TVA în UE
Anterior datei de 1 iulie 2021 toate mărfurile cu valoare sub 10 euro importate/exportate în state din afara UE nu erau supuse taxării. Conform noilor norme UE
- se elimină tva-ul de minimis, și astfel toate mărfurile importate în UE vor fi supuse TVA
- și vor necesita o declarație vamală formală.
Obligativitatea deținerii unui număr EORI
Ce este codul EORI?
Numărul EORI (sau codul EORI) este numărul de identificare a operatorilor economici și persoanelor fizice de pe teritoriul Uniunii Europene care efectuează operațiuni de import-export. Astfel, dacă ai o firmă (indiferent de forma sa juridică) care importă bunuri din afara Uniunii Europene sau care exportă bunuri în țări non-UE, ai nevoie de un astfel de număr EORI.
De ce este nevoie de un cod EORI?
Numărul EORI te ajută să te identifici rapid și să achiți cu ușurință taxele vamale. În lipsa unui număr EORI, o firmă care importă bunuri din afara Uniunii Europene va rămâne cu marfa blocată în vamă până la dovada deținerii unui număr EORI și plata taxelor vamale.
Atenție: Blocarea mărfurilor importate în vamă nu reprezintă doar imposibilitatea comercializării acestora, ci și costuri adiționale de depozitare.
Cine trebuie să dețină numărul EORI?
Orice persoană fizică/juridică stabilită pe teritoriul UE care desfășoară activități de import-export trebuie să dețină un numar EORI.
Cum se obține codul EORI?
Pentru a obține codul EORI poți depune o cerere (însoțită de documentele cerute) la Direcția Regională Vamală de care aparține firma, sau poți alege să îl obții simplu, rapid și 100% digital cu ajutorul nostru, și astfel Codul EORI ajunge direct în inbox-ul tău fără să te deplasezi.
Vei primi codul EORI prin e-mail în aproximativ 3-48 ore lucrătoare de la depunerea cererii. Acest număr se obține o singură dată și va fi prezentat autorităților de fiecare dată când este cerut (pentru activități de import-export în afara Uniunii).