Cât timp este valabil un cod EORI?
Ai un număr EORI emis de Direcția Vamală? Trebuie să știi că acesta are o perioadă de valabilitate.
Astfel, pentru persoanele juridice numărul EORI de la Autoritatea Națională Vamală prin Regionalele vamale este în mod normal valabil pentru o perioadă de 10 ani. Totuși, există și posibilitatea ca acesta să fie atribuit pe un termen mai scurt, dacă firma are contractul de comodat/închiriere pentru sediul social pentru o perioadă mai mică de 10 ani.
Când își încetează valabilitatea codul EORI?
Codul EORI nu mai este valabil dacă informațiile declarate în cererea de atribuire se modifică. Pentru a se putea păstra valabilitatea numărului de identificare atribuit de Direcția Vamală, persoana fizică sau juridică trebuie să notifice Autoritatea vamală dacă intervine oricare din situațiile de mai jos:
- modificarea adresei sediului social persoanei juridice/de domiciliu a persoanei fizice
- modificarea denumirii persoanei juridice/numelui persoanei fizice
- schimbarea Administratorului/reprezentantului legal
- modificarea codului CAEN principal
- încadrarea/scoaterea persoanei juridice în/din registrul operatorilor plătitori de TVA
Când devine invalid un număr EORI?
Codul EORI devine invalid dacă
- informațiile declarate în cererea de atribuire se modifică iar persoana căreia i-a fost atribuit nu notifică Autoritatea vamală.
- persoana înregistrată nu mai are nevoie de acest cod și solicită Direcției Vamale invalidarea numărului Eori
- persoana înregistrată nu mai exercită activitățile care necesită înregistrare, caz în care Autoritatea Vamală va invalida numărul atribuit.